1. Autopolenizare
Autopolenizarea se referă la procesul prin care polenul din florile aceleiași plante este transferat către propriul stigmat (fie în cadrul aceleiași flori, fie între diferite flori ale aceleiași plante), completând procesul de polenizare. Autopolenizarea poate avea loc în cadrul diferitelor flori ale aceleiași plante sau în cadrul aceleiași flori.
Caracteristici:
Nu se bazează pe polenizatori externi (cum ar fi vântul, insectele etc.).
Asigură stabilitatea genetică în medii în care nu sunt disponibile surse externe de polenizare.
Frecvent la plantele care sunt capabile de auto-polenizare, cum ar fi mazărea, roșiile și unii pomi fructiferi (cum ar fi anumite soiuri de mere și caise).
Avantaje:
Asigură producția și reproducerea semințelor chiar și fără polenizare externă.
Propagare stabilă în anumite condiții de mediu.
Nu necesită polenizare încrucișată.
Dezavantaje:
Diversitate genetică limitată, care poate duce la depresie de consangvinizare în timp dacă autopolenizarea este practicată prea mult timp.
2. Auto-fertilitate
Auto-fertilitatea se referă la plantele care sunt capabile să producă fructe și semințe viabile chiar și atunci când se auto-polenizează (fără polen extern). Aceste plante pot produce cu succes fructe și semințe după finalizarea autopolenizării.
Caracteristici:
Planta este capabilă să formeze fructe fără a fi nevoie de surse externe de polenizare.
Aceste plante se pot reproduce independent prin autopolenizare.
Exemple:
Unele soiuri de fructe de dragon, roșii, mazăre etc.
Avantaje:
Asigură producția de fructe chiar și atunci când nu există polenizatori externi.
Dezavantaje:
Diversitatea genetică limitată poate duce la descendenți mai slabi și o adaptabilitate mai scăzută.
3. Auto-incompatibilitate
Auto-incompatibilitatea se referă la un mecanism prin care florile unei plante se pot autopoleniza, dar din cauza factorilor genetici, polenul din aceeași plantă nu este capabil să-și fertilizeze propriile ovule. Cu alte cuvinte, deși are loc autopolenizarea, aceasta nu are ca rezultat formarea de fructe sau semințe viabile.
Caracteristici:
Chiar dacă o plantă este supusă autopolenizării, nu va produce fructe sau semințe.
Acest mecanism se găsește la unele plante pentru a promova diversitatea genetică prin prevenirea autofertilizării.
Mecanism:
Auto-incompatibilitatea este controlată de sistemul genetic al plantei (gena S) care împiedică fertilizarea cu succes atunci când polenul și stigmatizarea împărtășesc aceeași genă S. Acest lucru asigură că numai polenul de la o plantă diferită poate fertiliza floarea.
Mecanismul este de obicei controlat de un locus genetic și, dacă polenul și stigmatizarea sunt similare genetic, polenizarea va eșua.
Exemple:
Unele soiuri de mere, cireșe, prune etc. Aceste plante au nevoie de obicei de polen dintr-un soi diferit pentru a produce fructe.
Avantaje:
Promovează diversitatea genetică, sporind adaptabilitatea populației de plante și rezistența la boli.
Dezavantaje:
Necesită polenizare încrucișată cu alte plante pentru a fructifica, deci nu se poate autoreproduce.
Rezumat:
Autopolenizare: Polenul de la aceeași plantă se polenizează singur, dar nu are ca rezultat neapărat fructe.
Auto-fertilitate: Producția de fructe și semințe de succes are loc după autopolenizare.
Auto-incompatibilitate: Autopolenizarea nu are ca rezultat fructe, iar planta necesită polenizare încrucișată de la o altă plantă.
Aceste mecanisme de reproducere diferite influențează strategiile de reproducere ale plantei, diversitatea genetică și adaptabilitatea.